Nu stiu cum si de ce usor, usor blogul acesta a devenit din ce in ce mai impersonal, iar gandurile mele au ramas plutind in aer fara a mai fi exprimate aici. Probabil faptul ca ma tot repetam spunandu-va ca Delta Dunarii e un taram mirific, ca este superb, ca nu as pleca de aici m-a facut sa incetez a mai vorbi cu vorbe si am inceput sa vorbesc mai degraba prin imagini. E drept ca o imagine face cat o mie de cuvinte, dar de data aceasta nu pot sa tac la fel ca in alte dati.
Impreuna cu familia in acest sfarsit de saptamana, de vineri pana duminica, am plecat in balta si am dormit intr-un refugiu pescaresc, intr-o casuta. Daca cineva isi doreste o evadare... sa uite de toti si toate cred ca acest loc este cel mai potrivit. Nu mi-a lipsit nici internetul si nici telefonul. Cred ca a fost o binecuvantare sa stau departe de ele. Inauntru mirosea a lemn si a iarba... minunat!
Stand in aceste zile acolo am vazut cum focul este in centrul tuturor activitatilor si totul incepe si se termina cu un foc strasnic. Cand ma gandeam la foc imi venea in minte imediat forta lui distrugatoare fara sa imi pun problema ca in anumite circumstante este, devine...datator de viata.
Primul lucru facut dupa deschiderea usii a fost sa aprindem focul... La el ne incalzeam seara, la el bineinteles gateam si de ce nu? ne incarcam bateriile, relaxandu-ne. Cat de placut poate fi sa privesti flacara parca plina de viata si sa dai libertate gandurilor. La fiecare trosnet si gandurile negative zboara deodata cu scanteile care plutesc in aer. Focul e fascinant, e frumos, e maiestuos... intimidant...si mi-a fost bun companion in aceste zile.
Ce poti manca in ultimele zile fara prohibitie? Ciorba de peste, bineinteles, facuta acolo, la ceaun, cu miros de fum, cu mult leustean verde, usturoi si obligatoriu cu multe povesti pescaresti sau nu.
Astazi a fost ultima zi si am incheiat expeditia cu un foc la care am incalzit apa pentru cafea, iar ploaia a pus punct si flacarilor, dar si dorintei noastre de a mai sta. Nu ca nu mi-as fi dorit sa raman si pe ploaie, dar la prima fereastra fara stropi prea multi a trebuit sa ne urcam in barca si sa plecam.
Daca as defini zilele acestea as spune atat: PERFECT, dar prea putin.
Alta data nu m-as fi trezit atat de devreme... Ba da! Cand eram in vacante la bunica si voiam sa nu pierd nici o clipa, iar somnul il consideram inutil... Asa si acum, la sase dimineata ascultam pasarile, cu o cana de 3 in 1 in mana si privind la foc.
Spuneti voi ca nu va vine sa urcati in masina si sa va bucurati acum de asa minune, sa va lasati purtati de vise si de ganduri in triluri de pasari!
Delta Dunarii va asteapta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu